Doar atât durează să te motivezi!
După seara de vineri mi-am dat seama că nu mai am forma pe care o aveam acum un an și ceva. Am obosit mai repede, picioarele mă dureau după ce am dansat puțin mai mult și următoarea zi eram parcă proaspăt trecut printr-un război.
Așa că azi dimineața m-am decis să schimb puțin situația și să alerg :) Zăpadă, vreme urâtă, frig și posibilitatea de a aluneca erau gândurile care mă făceau să vreau să stau în casă. Nu era o idee bună, dar totuși m-am trezit, m-am îmbrăcat potrivit pentru ocazie, mi-am făcut playlistul de alergat și am pornit la drum :) Clar parcul era gol, cine mai e nebun să alerge iarna prin parc când mai și ninge..
Și greu a și fost, cel puțin partea de motivare, dar după doar câteva minute mi-am intrat în formă și nu am mai avut probleme. O tură, două ture, Cookie obosise deja și și eu, așa că am decis cu un ultim efort să fac un ultim sprint spre casă. Dușul de după a fost genial! În ciudafaptului că mâine sunt sigur că o să am febră musculară, sentimentul de reușită este euforic!
„Nu am timp”, „e frig”, „sunt obosit”, „nu am chef” sunt gândurile care mi-au trecut prin cap în primele 5 minute în care mă îmbrăcam, îi puneam haina și lesa lui cookie și am coborât scările. Dar am rezistat tentației de leneveală și am continuat!
Același lucru mi s-a întâmplat și când am fost în Salsa vineri, 5 minute de positive thinking și m-am decis! Am fost, am dansat, m-am distrat și nu am regretat :)
Așa că lasă lenea, rezistă tentației de a zice nu măcar pentru acele 5 minute de început și te asigur că vei fi mulțumit!
Acum stau în pat, învelit/înfofolit, cu o cană de ceai fierbinte lângă mine, nurofen, trachisan și un pachet de șervețele.. Sunt răcit.. dar totuși fericit că am alergat!
Până la ora 20 diseară mă fac bine și ne vedem la sală!!
Leave a reply