Am decis să scriu ceva mai des pe blog. Nu vor fi lucruri atât de amănunțite sau complexe precum în alte articole, ci vor fi lucruri care se întâmplă zilnic la sală.
Sper astfel să ne apropiem mai multe de lume, să fim mai transparenți în ceea ce facem și, eventual, să răspundem la unele întrebări.
Bal de absolvire
De exemplu, azi am avut o cerere mai neobișnuită la sală. Luni ne-a sunat cineva pentru ședințe de dans private pentru fiica ei. Partea interesantă era că fiica are 14 ani și voia să facă asta pentru balul de absolvire a școlii generale (da, în mijlocul semestrului).
Nu am lucrat eu direct cu fetița, ci mama s-a ocupat. Privind din exterior, îmi părea foarte asemănător cu un bal al bobocilor. Perechi de câte doi urmau să aibă diferite probe, printre care și de dans. A fost interesantă ideea, dar din păcate într-o ședință nu s-au putut face destule lucruri așa că accentul a picat mai mult pe detalii generale: un pas, doi de bază, prezență în ring, intrare și ieșire de pe ringul de dans. Balul este mâine și spre săptămâna viitoare așteptăm vești legat de cum a decurs :)
În rest, în ultimul timp, se pare că suntem asaltați de cupluri care vor colaje.
Cuplul 1 – A&C
Au un colaj format din următoarele melodii:
1. Beyonce – 1+1
2. Soha Miĺ Pasos
3. Tom Jones – It’s not unusual
4. Beyonce – 1+1
Pentru prima melodie, am decis să nu mai merg cu stilul clasic de intrare în ring, ci să merg pe ceva mai modern. Dacă până acum coregrafia creștea în intensitate pe măsură ce timpul trecea, acum am decis să încep mai diferit: o mângâiere lină, o piruetă rapidă, o strângere în brațe pasinolală, câțiva pași de bază simpli și direct o figură în care o lasă pe spate. În principiu, am terminat din prima ședință prima melodie. Probabil data viitoare vom mai face vreo 30 de minute prima melodie pentru a potrivi mai bine muzica și figurile.
Au optat pentru pachetul de 7 ședințe ceea ce mi se pare decent (a fost și pachetul pe care l-aș fi sugerat eu).
Sâmbătă următoarea ședință :)
Cuplul 2 – I&M
Prieteni foarte dragi mie. Vor un colaj mai complicat puțin:
1. Time of my life
2. Elvis Presley – Blue Suede Shoes
3. Major Lazer – Lean On
4. Mark Ronson – Uptown Funk
5. Mc Hammer – Can’t Touch This
6. Elvis Presley – Jailhouse Rock
7. Michael Jackson – Thriller
8. Wham – Wake Me Up Before You Go Go
9. Village People – YMCA
10. Beyonce – Halo
Oficial, primul cuplu la care am terminat coregrafia de la „Dirty dancing” după o singură ședință privată! Cu siguranță că i-a ajutat faptul că au luat abonamentul care cuprindea și ședințele de grup la pachet cu cele private.
Au optat pentru pachetul de 10 ședințe de dans. În mod normal, nu ar fi fost suficiente din cauza dimensiunii colajului (7 minute), dar faptul că au venit la orele de grup a ajutat enorm.
De final
- Am decis să ascund numele cursanților și voi folosi doar inițiale.
- Legat de durata de 7 minute din colajul lui I&M mi se pare mult prea mult și probabil mă vor asculta și îl vor scădea la vreo 5 minute.
- Articolele cu viața de zi cu zi la Lotus Dance vor fi pentru început scrise doar din punctul meu de vedere (Adrian). Pe viitor, ar fi frumos să scrie și mama sau chiar și câteva idei din punctul de vedere al cursanților.
- Am deschis review-urile pe Facebook! Dacă ați fost pe la sală și vreți să ne ajutați, așteptăm să ne dați 5 stele pe Facebook sau Google. Orice review ne ajută! Mulțumim!
- Nu am vrut să iasă un articol așa de lung :(
Leave a reply