A mai trecut o săptămână. O săptămână foarte agitată şi aglomerată! Atât de agitată încât noaptea dinspre joi spre vineri am visat că făceam programări şi căutam locuri libere în program pentru cursanţi.
Lavinia, noul nostru instructor pentru cursurile de dans pentru nunta
În primul rând vreau să anunţ oficial că ne-am mai completat echipa cu un instructor pentru dansurile sportive, este vorba de Dragomirescu Lavinia. O fostă colegă de a mea de când făceam eu dansuri. Întâmplător am ajuns să ne revedem după 7~8 ani în care nu am mai auzit nimic unul de celălalt. După câteva lecţii în care am văzut că dă dovadă de spirit pedagogic şi că are răbdare şi tehnică în momentul când predă ne-am decis! O să facă parte din echipa noastră! Aşa că îi urăm bun venit pe această cale.
Impresii după prima şedinţă de Kangoo
Zsofy şi Tristan
Joi am avut ultima şedinţă cu Zsofy şi Tristan, cuplul nostru din Ungaria. Am vorbit cu ei doar în engleză, ceea ce a fost nespus de bine pentru mine. Mai ales că nu am mai vorbit engleză de foarte mult timp. Este ciudat să predai într-o limbă străină, mai ales ţinând cont că 7 zile din 7 predau acelaşi lucru în română! Norocul meu a fost totuşi că pentru examenele de instructor eu m-am pregătit după cartea lui Walter Gay, varianta în engleză. Aşa că termenii pe care îî foloseam îmi erau destul de cunoscuţi. Ei au ales pentru nuntă “why don’t you do right”, un slow fox care sunt sigur că va rămâne în memoria invitaţilor! De la ei am învăţat şi de un stil de dans nou, Forro, stil Brazilian, pe care din păcate nu l-am putut preda celor doi pentru că nu l-am făcut. Totuşi am ajung la concluzia că este un dans foarte vessel. Imagini mai jos:
Leave a reply