Evoluția cursurilor
ART_8300

În ultimele săptămâni am început să schimb ușor ușor planul antrenamentelor.

Până de curând aveam o listă cu figuri pe care trebuia să le predau la fiecare ședință, listă care avea figuri și lecții în ea cât să-mi ocupe un an de zile. Normal că nu poți să urmezi la fix lista și că ar trebui privită doar ca o linie de ghidare pentru cursurile mele, dar totuși am încercat să stau cât mai aproape de această linie.

Chiar dacă lista este o idee excelentă săptămâna aceasta am realizat că trebuie să modific puțin lucrurile. Eu sunt de părere că la un moment dat elevii fac un profesor să evolueze. Dacă această condiție este îndeplinită atunci și profesorul o să facă elevii să strălucească.

Așa că am decis să schimb ușor planul de abordare asupra dansurilor și să ne concentrăm mai mult pe situații sociale, făcând astfel următoarele modificări.

Tango:
La tango până acum făceam o combinație între stilul ballroom și cel argentinian, ușor ușor am decis să trecem spre cel argentinian în ultima perioadă. Vreau să îmi aud cursanții că au fost la o petrecere, au auzit tango, s-au ridicat, au dansat și au fost apreciați! Și nu suntem nici departe de acest nivel. Doar să punem mai mult accent pe cunoștințele deja dobândite și pe tehnica de lead’n’follow.

Vals:
La vals cam de la început m-am concentrat pe ideea de dans la nivel social. Aici nu pot să fac foarte multe modificări. Simt că grupele au evoluat fix cum îmi doream! Au învățat mișcările de bază, figuri de nivel mediu și reușesc să le lege la liber pe o melodie oarecare. Lucrul de care trebuie să avem grija în continuare la vals este muzica și tendința persoanelor de a dansa pe lângă :)

Salsa:
Aici avem o mică problemă, simt că ne lipsește într-o oarecare măsura baza. Prea puține mișcări din șold și în general pași prea rigizi. Direcția pe care urmează să o abordez este clară, libertate în dans! Am ajuns să știm destule figuri, acum trebuie să le facem să arate cât mai bine.

Cha-Cha:
Aplicații în mediul social nu prea o să avem. Chiar dacă auzim la radio ZILNIC melodii de cha-cha dacă o să ajungem la o petrecere și dansăm pe „de ce plâng chitarele” cha-cha lumea o să se uite la noi puțiiiin ciudat :) Am decis ca cha-cha-ul să îl folosesc în primul rând ca suport pentru restul dansurilor. Să facem la cha-cha exerciții de exprimare (ca săptămâna trecută) de balans (ca săptămâna care umrează) și de lucru în pereche (în viitor).

Felicitări pentru orele de săptămâna trecută! Ați ajuns la nivelul unde lucrurile încep să devină interesante! Dansul a prins contur până săptămâna aceasta și de acum o să prindă și culoare!!

  1. Cristina spune:

    Si zic eu,sa mai schimbam cu un jive,o samba :)

  2. Cristina spune:

    Daria ma sustineeeee :)

    • vichy spune:

      PUTEM INTERVENI IN SCHIMBARE DE PROGRAM DOAR CU GRUPA DE AVANSATI CUM SUNTETI VOI .AVETI CUNOSTINTE SI DE JIVE CHIAR SAMBA STITI DEJA ,DOAR SA APROFUNDATI MAI BINE TEHNIC SA O PUTETI DANSA IN COREGRAFIE .

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.