Tag: activitatile saptamanii
activitatile saptamanii 4

Activitățile săptămânii 4 (4-11 Noiembrie)


Șiiiii iată, am ajuns încă o dată aici, momentul când eu scriu de ce s-a mai întâmplat pe la sală.

Încet ne apropiem de luna Decembrie, ceea ce înseamnă că am început pregătirile pentru spectacolul de Crăciun. Costumații, coregrafii, repetiții, formule de intrare și ieșire, dar fără stres, pentru moment.

Copiii i-au făcut o surpriză lui Pavel Cristian, a fost ziua lui de naștere și în momentul când a intrat în sală piticii l-au luat pe sus la dans :) După cum puteți vedea mai jos:

La grupa numărul 1 activitățile decurg normal, am încercat joi să facem și puțin bachata în cazul în care se ivește ocazia cursanții să se descurce. Tot la grupa 1 am continuat și cu pregătirea celor două  cupluri pentru concurs! Până în Martie trebuie să fie pregătite!

La grupa 2 am adăugat și salsa la dansurile pe care le știam deja. Cursanții s-au descurcat incredibil de bine pt primele ședințe. Sincer am avansat destul împreună, în 4 ședințe am făcut o coregrafie simplă de vals, 4 pași de salsa și la cha-cha am început o coregrafie pe care la alte grupe o făceam abia în luna a 2-a.

Din diferite motive la grupa 3 (copii/părinți) nu am apucat să facem experimentul pe care mi-l propusesem acum o săptămână, cel în care ziceam că o să las pe cei mici să le predea adulților, dar intr-un viitor apropiat :)

Cam atât, link-ul dacă l-ați ratat este mai sus, vizionare plăcuta și vă așteptăm la dans!

cursuri de dans adulti-t

Activitățile săptămânii 28-10 4-11


cursuri de dans adultiO altă săptămână a trecut la Lotus Dance. Am început o nouă grupă la sală luni și miercuri de la ora 20:30! Dansurile pe care am ales să le studiem pt prima lună sunt: valsul vienez, salsa și cha-cha. Urmând ca în luna a doua să adăugăm și tango sau rock’n’roll la listă.

La grupa de adulți de luni și marți am făcut un mic exercițiu pe tema muzica și deplasare învățând în același timp și câțiva pași de vals lent! La cha-cha ne-am readus aminte coregrafiile și le-am fixat pe cele pt competiție!

Grupele de copii și adulți au mers foarte frumos, copiii dansează cu părinții și se distrează împreună! Un lucru foarte important pentru o relație părinte-copil sănătoasă!
Și în timp ce scriam tocmai mi-a venit o idee. Vineri o să facem un mic schimb de roluri. O să lăsăm copilașii să le predea pașii de dans părinților :) Ar trebui să fie un exercițiu plăcut și interesant.

După cum zic mereu, mai puține cuvinte mai multe imagini în aceste articole, așa că vizionare plăcută și vă așteptăm la dans!

Click pentru a citi articolul !

Activitățile Lotus Dance 19-26 Octombrie


Iată că a venit weekendul și este timpul să scriem câteva rânduri despre activitatea pe care am avut-o în ultima săptămână la Lotus Dance.

Ca și săptămâna trecută o să las imaginile să vorbească mai mult în locul meu. Eu doar o să adaug câteva comentarii despre ce s-a mai întâmplat.

În primul rând am ajuns să filmez și dansurile celor mici și am fost plăcut surprins să văd albinuțele (grupa de copii între 4-7 ani) cum au evoluat foarte foarte mult. Cu nici o lună în urmă era haos să stai în sală când erau ei prezenți, de predat nu vreau nici să comentez… Acum sunt toți ascultători și cel mai important lucru: SUNT ATENȚI! Când le explică Dna Vichy ceva păi sunt ochi și urechi. Normal li se mai distrage atenția, dar mă repet, acum nici o lună era horror să fii în aceeași sală cu ei!

Săptămâna aceasta ne-am decis să intrăm în concurs anul viitor cu una dintre perechile noastre de adulți. Cei care mă cunosc știu că eu nu apreciez concursurile și chiar mi se par pierdere de timp, dar pentru că asta e doar părerea mea m-am gândit că ar fi un bun stimulent pentru cei doi și o experiență foarte plăcuta dacă o să aibă câteva concursuri la activ. Pâna la următoarea perioadă competițională o să lucrăm împreună pentru a ne perfecționa! Succes Elena și Fane!

Ideea de mai sus mi-a venit după ce am decis să mă axez săptămâna aceasta mai mult pe tehnică la orele de grup, lucru care s-a văzut foarte clar la cha-cha când am explicat mișcările de șold sau la salsa când am explicat figurile de săptămâna trecută mai bine. La tango diferențele dintre quick și slow au fost mai accentuate iar la vals ne-am simțit bine în coregrafia de grup pe care am făcut-o Marți.

Ca o surpriză pt toată lumea am decis ca săpămâna această să apar și eu, măcar pt 20 de secunde, dansând într-un clip! Am adăugat doar o porțiune de tango-ul pe care l-am făcut cu mama în fața cursanților bondărei (grupa de copii de 7+ ani).

Săptămâna aceasta am început să scriu și la articolul: „Noțiuni de bază în dansul sportiv„. Unde vreau să adaug termenii folosiți mai des de către noi la sală. Ajutându-ma în explicațiile mele și de materiale foto și video făcute la saala.

Cam atât pt săptămâna 19-26, plecăm și de data aceasta la munte, dar nu înainte de a vă dori un sfârșit de săptămână fantastic!

Activitățile săptămânii 12-19 Octombrie


Și iată că m-am ținut de promisiune, am venit după prima săptămână cu un clip care prezintă o parte din activitățile de la sală din ultima săptămână!!

Pe scurt, grupa de copii și adulți merge superb! Ne distrăm, învățăm și dansăm! Am predat puțin tango celor mici, chiar dacă este un dans mai greu, experiența a fost binevenită.

La adulți am învățat două figuri noi la salsa pe care urmează să le legăm într-o coregrafie cât de curând și la tango am făcut multă multă tehnică.

Weekendul s-a terminat cu nunta Andrei și a lui Ionuț și voi posta și clipul de la nuntă imediat ce primesc acceptul lor!

O să las imaginile să vorbească pt mine:

dansatori profesionisti nunta

Activitățile Lotus Dance


A trecut și luna septembrie, a venit si luna octombrie. Am în ciorne vreo 4 articole pe care le-am scris, dar nu le-am terminat. Din lipsă de timp evident. Dar m-am hotărât că trebuie să pun mai mult accent on-line și să ne facem cunoscute activitățile de la sală.

dansatori profesionisti nuntaO să încep prin a zice că tocmai ce a trecut cea mai aglomerată lună din an. Numai în ultimul weekend din septembrie am avut 16 cupluri care au făcut nunta și au fost pregătite de noi și tot în ultimul weekend am avut  5 spectacole în aceeași seară. A fost greu să lucrăm cu un număr atât de mare de cupluri și să dăm și randament, dar ne-am descurcat. Abia aștept filmările de la cupluri! Cât despre filmările noastre de la cele 5 evenimente o să pregătesc un colaj cu cele mai interesante momente pe care o să îl public aici și pe YouTube/Facebook.
O altă idee care mi-a trecut prin minte este ca la sfârșit de săptămână să vorbesc despre ce am mai făcut noi la sală și să pun și clipulețe scurte din timpul antrenamentelor. Asta înseamnă să am mereu cu mine cel puțin telefonul. O să vedem cum decurge acest lucru…

Cursuri de dans

Foarte important este anunțul că am început o nouă grupă! Pentru prima dată, copiii și părinții pot dansa împreună în Grupa 3. Ideea a fost a mea și eram ferm convins că este o idee strălucită, dar ușor ușor mi-am pierdut încrederea, dar mama mea a tras tare pentru formarea acestei grupe și în final împreună am reușit. Mici filmulețe de la cursurile de astăzi le găsiți în următorul clip:

După ce vă uitați o să exclamați că nu avem și domni, dar avem doar că azi au fost ocupați cu meciul :) Băieței în schimb nu, nu avem, dar primim cu cea mai mare plăcere.
La cursurile de grup joi am adăugat un nou stil de dans, mai exact am început să facem samba. Pentru prima ședință sunt mai multe decât mulțumit de cum au decurs lucrurile:

Marți după cum am promis o să facem vals și salsa! La vals o să facem „Dans de nuntă” după cum l-am numit eu iar la salsa ne așteaptă o figură nouă de nivel mediu de dificultate.

O să închei aici, dar nu înainte de a face anunțul că facem înscrieri pentru o nouă grupă! Grupa va avea activitatea luni și miercuri de la ora 20:30 și ca dansuri studiate vor fi: vals, salsa și samba!!

cursuri de dans de grup

Şi instructorii învaţă lucruri noi! Activităţile 13-26 august


De mult timp am vrut să adaug încă o pagină pe blog-ul Lotus Dance. Din păcate mereu a existat ceva care să-mi distragă atenţia.
În ultimele săptămâni am avut câteva cupluri pe care nu cred că o să le uit prea curând. Motivul este simplu, mi-a făcut o deosebită plăcere să lucrez cu ei şi îmi pare rău că nu îi mai am la sală ca şi cursanţi, dar au avut un impact mare asupra mea ca instructor, simt că am prograsat şi că EU am învăţat de la ei foarte multe lucruri:

  1. Repetiţia este mama învăţăturii.
  2. Zâmbeşte! Totul pare mai uşor când ai o atitudine pozitivă.
  3. Comunicarea este de maximă importanţă!
  4. Detaliile contează într-adevăr.
  5. Dacă îţi doreşti ceva destul de mult o să reuşeşti!

 cursuri de dans de grup

Primul cuplu este format din Andreea şi Mihai. Ei au avut nunta pe 19 August. La început am crezut că o să fie un alt cuplu normal care o să vrea să facă doi paşi la stânga, doi la dreapta, o piruetă, o întoarcere şi gata coregrafia. Nu le-am dat mare atenţie la finalul primei şedinţe. Când am început a doua şedinţă mi-au comunicat chiar că li s-a părut prea grea una dintre mişcări. S-au lăsat convinşi de mine că în timp o să reuşească să facă întoarcerea dreapta de la vals vienez destul de bine. Marea surpriză a fost pentru mine când în a 3-a şedinţă au venit foarte hotărâţi că vor să danseze! Chiar au repetat acasă paşii!! Lucru care m-a surprins destul de mult, mai ales că în general lumea nu repetă acasă. Acest aspect m-a făcut să vreau să forţez lucrurie, o coregrafie mai interesantă, mai grea şi mai spectaculoasă!! Şi aşa a şi ieşit. În 7 şedinţe de vals le-a ieşit o coregrafie superbă! De la cei doi am învăţat că 50% din coregrafie este făcut de miri. Dacă ei repetă, coregrafia poate fi de vis!

Lectii de dans nunta adi si alina nicolae

Adi şi Alina au venit din partea unor alţi cursanţi, la început nu prea am înţeles eu ce vroiau să facă pentru dansul nunţii, era uşor diferit faţă de ce îmi cere lumea, dar m-am mobilizat! Am căutat idei, am ascultat muzica chiar am venit mai devreme la sală să repet coregrafia pe care urma să le-o predau. De mult nu am mai văzut un cuplu care să zâmbească, să râdă şi să se simtă atât de bine când dansează!! I-am fotografiat de zeci de ori şi nu am reuşit măcar o dată să îi prind să nu aibă zâmbetul pe buze. Când ai cu cine să lucrezi totul devine mult mai uşor. Ei m-au învăţat că trebuie să zâmbesc mai des, că totul este mai uşor când zâmbeşti şi ai o atitudine pozitivă.


Paolo Nutini – Pencil Full Of Lead

Bianca şi Valentin au venit la mine acum 3 luni, ei vroiau o coregrafie de basm care să se potrivească la perfecţie cu tema nunţii lor. După 2 luni în care au făcut lecţiile de grup cu mine am început si orele particulare axate fix pe dansul nunţii. Datorită lor am realizat cât de importantă este comunicarea! Am mai scris despre acest aspect aici (fiind vorba tot de ei) aşa că nu o să mă repet. Vreau să mai scriu câteva rânduri de surpriza pe care mi-au făcut-o cei doi la ultima şedinţă. Bianca a venit îmbrăcată în rochia de mireasă ca să repete. Dar nu eu am fost cel foarte surprins! Din păcate ei au fost cei surprinşi când şi-au dat seama că nu puteau dansa împreună datorită mărimii rochiei. Câteva ace de siguranţă mai târziu (ace prinse cu foarte mare tactică) cei doi se puteau mişca unul pe lângă celălalt. După ce Bianca şi mai luat şi o pereche de pantofi mai mari chiar au putut dansa şi le-a şi ieşit coregrafia. Până la sfârşitul şedinţei cei doi nu mai aveau probleme în a dansa unul cu celălalt! Ei urmează să aibă nunta mâine! Le ţinem pumnii şi le urăm casă de piatră!

Un alt cuplu faţă de care m-am ataşat destul de mult este format din Teo şi Mircea. Prima dată i-am cunoscut acum 2 ani de zile la orele mele de grup. Din păcate nu au putut continua atunci cursurile datorită unor probleme medicale, DAR mi-au promis că vor reveni! Şi aşa au şi făcut prin aprilie~mai. Am repetat am repetat şi iar am repetat, nu cred că am lucrat până acum cu un cuplu atât de perfecţionist. Nu îmi este ruşine să recunosc, eu nu sunt ca ei, eu prefer să las detaliile să scape, dar să fac dansul per total să iasă bine. Cu ei nu am reuşit, ei vroiau totu să iasă perfect aşa că timp de 7 şedinţe a trebuit să-mi schimb modul de a preda. Am învăţat că într-adevăr detaliile sunt importante şi că unele chiar nu trebuie trecute cu vederea. Ei o să aibă nunta duminică pe 26 aşa că o să le ţinem şi lor pumnii.
Dansul baietilor Bogdan

Ultimul cuplu este format din Bogdan şi Cristina. Ei o să aibă nunta mâine şi au pregătit un moment de nota 10! În prima parte cei doi o să danseze vals pe melodia lui Eugen Doga – Gramofon. La un moment dat în timpul coregrafiei Cristina o să iasă de pe ringul de dans şi o să îl lase pe Bogdan singur, naşii şi o parte dintre invitaţi o să fie rugaţi să intre pe ringul de dans. La scurt timp după, muzica se va opri şi Cristina o să îşi facă apariţia într-o altă rochie şi cei doi se vor „duela” pe ritmurile unui tango plin de pasiune. O să recunosc că cei doi nu s-au descurcat de minune în timpul repetiţiilor, dar de la ei am învăţat că dacă îţi doreşti ceva cu adevărat o să reuşeşti!! Astfel că spre finalul şedinţelor dansul a început să le iasă exponenţial din ce în ce mai bine! Astfel încât au pregătit chiar încă două momente de dans, unul pentru ei “dance me till the end of love” şi încă un moment de dans cu alţi 4 prieteni! Nu vreau să spun prea multe despre acest lucru pentru că este surpriză. Promit că revin cu poze, detalii şi filmări duminică!!