Tag: cursuri de dans nunta
tango_marti

Tango-ul de marți


Aseară am văzut pentru prima dată în sală la Lotus Dance atmosferă de tango. Aseară chiar ați dansat tango și nu ați făcut doar simplii pași sau mișcări ca în gimnastică.

Povestea începe acum vreo lună când am început să ne axăm pe tangoul argentinian mai mult decât pe cel ballroom. Când am ajuns să cunoaștem câteva figuri am zis să ne oprim și să învățăm mai exact ce înseamnă tango-ul argentinian: conexiune, muzică, stare de spirit.

Săptămâna trecută am făcut o coregrafie combinație foarte simplă formată din 4 mișcări (walk, rock, sandwitch, ocho cu un hook). M-am concentrat pe faptul că toată lumea trebuie să cunoască aceste figuri foarte foarte clar și să se simtă relaxați atunci când le dansează. Cu mintea și corpul relaxat i-am rugat să se concentreze mai mult pe muzică. Pe interpretarea melodiei mai exact.

La început nu prea s-au descurcat făcând pașii încă prea repede și mecanic. Așa că am schimbat melodia și am pus una care fix ieri în autobuz mi-a ajuns la urechi și m-a fascinat de la prima notă muzicală.

Nu știu dacă a fost doar creierul meu îndopat cu fericire, dar în momentul când am pus melodia parcă toți cursanții au intrat în transă și au dansat purtați pe muzică.

Felicitări vouă!!
Melodia de care vă ziceam:
Esteban Morgado – Tango Del Último Amor

365984-gangnam-style

Tendințe nuntă (colaje)


Săptămâna trecută mama nu a putut să ajungă la sală așa că eu am fost responsabil de cei mici. Superb mi s-a părut momentul când o fetiță de 4 ani a venit la mine să mă întrebe că ei de ce nu fac „gangnam style”. Gata.. clar, săptămâna aceasta, cu riscul de nu îi convine mamei, o să fac gangnam style la sală!

Tot despre acest trend am vorbit și cu un cuplu care urmează să facă dansul pentru nuntă. Vor colaj și nu știau ce melodii să mai adauge, le-am arătat nebunia cu Gangnam Style și au acceptat, așa că în câteva luni o să aibă o nuntă mai Gangnam.

Mă aștept ca anul acesta să am destul cupluri care vor vrea să adauge în colaj această melodie.

Și în încheiere vă las cu o imagine care explică cei 5 pași de bază ai dansului.

 

gangnam style pasii

 

il_fullxfull.129354724

Am pornit într-o nouă aventură


Aventura se numește „Anul 2013”, care a început de 3 luni, dar noi am avut primul cuplu care să facă un dans pentru nuntă fix weekendul care a trecut. Este vorba de Decebal și Alexandra care au venit din partea Nataliei și a lui Cătălin. Ei au dansat pe melodia Hijo de la Luna:

Mi-a făcut plăcere să lucrez cu ei pentru că sunt genul de persoane care nu se mulțumesc cu puțin. Le-am terminat coregrafia după primele ședințe, dar ei au vrut mai mult! Au vrut să iasă în evidență într-un mod foarte plăcut! Sunt sigur că asta s-a și întâmplat! Abia aștept filmarea de la ei să o pot arăta :D

După cum tot am zis eu la sală, este mai ușor să lucrez cu cineva care din dorința de a face mult exagerează în mișcări decât să lucrez cu cineva timid. Fix acesta a fost cazul lui Decebal! Uneori își lua partenera pe sus și o arunca dintr-o parte în alta din dorința de a se face remarcat. O adevărată plăcere să văd persoane care își doresc mai mult. Mi-a fost destul de ușor să le temperez micile exagerări și să le dau o formă frumoasă în pereche.

Weekendul următor e rândul Silviei și a lui Marius să se căsătorească :D Duminică revin cu poze și filmulețe cu dansul lor din timpul repetițiilor!!

Melodii pentru dansul mirilor

Melodii dansul mirilor 2013 – tendințe


Anul trecut am văzut o ușoară tendință de îndepărtare de valsul de nuntă clasic. Acesta a fost și motivul pentru care am făcut cele 5 articole de pe blog cu diferite melodii (click pe poză pt a vizualiza)

melodii de tango pt nuntamelodii de vals pt nuntaMelodii pentru dansul mirilor.melodii romanesti pt nuntacolaje de melodii dansul mirilor

Până acum doi ani rar întâlneam cupluri care vor să facă ceva diferit pentru dansul nunții, majoritatea alegeau un vals simplu pe o melodie oarecare.  Acum lumea vrea o melodie pe care cei doi o îndrăgesc și pe care o simt și o dansează cu plăcere.

O să fac un top 3 al celor mai îndrăgite melodii ale anului 2012 începând cu:

Melodii de vals pentru nunta: (click pt lista completa)

 

Les Valses De Vienne, Francois Feldman

Eugen Doga – Grammofon

Andre – The Second Waltz 

 

Melodii de tango pentru nunta (click pt lista competă)

 

Por una cabezza (Soundtrack-ul din parfum de femeie):

Ștefan Iordache și Sandra Ladoși – eu vreau să-ți spun că te ador

Assassin’s Tango 

După cum am mai zis, dansul evoluează. Cuplurile nu mai vor să danseze o melodie oarecare. Acum vor să danseze o melodie anume, chit că este melodia lor de suflet chit că este o melodie pe care amândoi se simt bine sau îi definește, astfel a apărut următoarea categorie:

 

Melodii diverse pentru nunta (click pt lista completă)

Frank Sinatra – I’ve got you under my skin

 

Jason Mraz feat Colbie Caillat – Lucky

Seal – Kiss from a rose

Ce melodii se vor folosi în 2013

Anul acesta mă aștept cam la aceleași tendințe, dar cu o ușoară creștere a numărului de persoane care vor alege colaje pentru dansul nunții și melodii românești. Cu siguranță Second Waltz și Le Valses de Vienne nu vor mai apărea și în topul anului 2013 deoarece au fost folosite usor in exces anul acesta.

Cam atât cu predicția mea pentru anul 2013, le doresc tuturor cuplurilor pe care o să le avem casă de piatră și un dans de nuntă de nota 10!

 

activitatile saptamanii 4

Activitățile săptămânii 4 (4-11 Noiembrie)


Șiiiii iată, am ajuns încă o dată aici, momentul când eu scriu de ce s-a mai întâmplat pe la sală.

Încet ne apropiem de luna Decembrie, ceea ce înseamnă că am început pregătirile pentru spectacolul de Crăciun. Costumații, coregrafii, repetiții, formule de intrare și ieșire, dar fără stres, pentru moment.

Copiii i-au făcut o surpriză lui Pavel Cristian, a fost ziua lui de naștere și în momentul când a intrat în sală piticii l-au luat pe sus la dans :) După cum puteți vedea mai jos:

La grupa numărul 1 activitățile decurg normal, am încercat joi să facem și puțin bachata în cazul în care se ivește ocazia cursanții să se descurce. Tot la grupa 1 am continuat și cu pregătirea celor două  cupluri pentru concurs! Până în Martie trebuie să fie pregătite!

La grupa 2 am adăugat și salsa la dansurile pe care le știam deja. Cursanții s-au descurcat incredibil de bine pt primele ședințe. Sincer am avansat destul împreună, în 4 ședințe am făcut o coregrafie simplă de vals, 4 pași de salsa și la cha-cha am început o coregrafie pe care la alte grupe o făceam abia în luna a 2-a.

Din diferite motive la grupa 3 (copii/părinți) nu am apucat să facem experimentul pe care mi-l propusesem acum o săptămână, cel în care ziceam că o să las pe cei mici să le predea adulților, dar intr-un viitor apropiat :)

Cam atât, link-ul dacă l-ați ratat este mai sus, vizionare plăcuta și vă așteptăm la dans!

tango-t

Idei pentru dansul nunții – tango


Tango dansul nuntiiUrmărind mai multe coregrafii de tango la nunți mi-am dat seama de un lucru! Pălăria și trandafirul nu pot să lipsească, este deja un cliché, dar trebuie să recunosc, îl folosesc și eu la unele cupluri. Mai departe nu trebuie decât să zâmbiți, să luați un coregraf care să știe ce înseamnă tango și să vă simțiti bine. Așa cum au făcut cuplurile de mai jos.

Un dans foarte interesant, cel puțin mie mi-a plăcut cum au dansat cei doi. Se chinuie intr-adevăr în unele locuri (ridicarea de la 1:08) și mirele pare cam încordat, dar se mișcă mai mult decât bine în rest! Puteți vedea în clipul acesta importanța zâmbetului, desigur nu tot tangoul ar trebui dansat cu zâmbetul pe buze, până la urmă se numește războiul  picioarelor, dar pentru un tango de nuntă este superb!

Un dans drăguț, ideea cu trandafirul este folosită și de mine în general în coregrafiile de tango pentru că este oarecum specific. Clar nu am înțeles care-i faza cu banii (ah, ba am înțeles, se pare că în Estonia.. așa e tradiția) Dansul e drăguț și chiar au făcut câteva figuri care mi-au atras atenția și pe care probabil o să le folosesc. Nu foarte tehnici, dar o atitudine bună!

Un alt dans de nuntă interesant, puțin cam lung pt gustul meu, puteau foarte frumos să se oprească după prima melodie sau să o aleagă doar pe a doua, dar deși repetă unele figuri a fost draguță și partea a doua. De ce te-ai chinui cu un dans de 6 minute?? Eu unul, prima dată, m-am uitat pe sărite la el. La fel și la a doua vizionare! Abia la a treia când am văzut că cei doi se mișcă bine am decis să am răbdare. Lumea la un dans de nuntă nu poate să fie atentă asupra dansului mai mult de 3 minute decât în anumite circumstanțe (o să adaug un link aici pe viitor cu detaliile).

Eeeh, iată că am găsit și un cuplu care să-mi facă cu ochiul :)
Asta vreau eu într-un tango! Nu neapărat figuri super spectaculoase sau ridicări complicate, vreau un dans pentru ei doi! De unde credeți că vine expresia „It takes two to tango”? Tangoul este un dans în doi nu numai pentru că dansează doar două persoane ci pentru că pentru cele două persoane nu mai există nimic altceva în lume! Felicitări lor pentru un tango superb!

Nah că am găsit un cuplu neprofesionist dansând un tango interesant, chiar dacă nu e dans pentru nuntă o să-l adaug în această listă. După cum am zis mai sus, pentru cei doi nu mai există nimeni și nimic pe lume! Uită-te cum dansează! Cu ce pasiune o ține la final! Este fix ce caut eu de la un tango pt nuntă! Și să nu fie vreun cârcotaș care să comenteze că au văzut tangorui mai frumoase.. arătați voi un cuplu care face tango de câțiva ani care să transmită ce transmit cei doi!

După cum am zis și în articolul de mai jos (click pe imagine), cea mai folosită melodie este „Por una cabezza” și „Santa Maria”.