Dialog în întuneric
medium_4339134944

Chiar și după câteva săptămâni de cursuri îți poți da seama că un dans bun înseamnă o conexiune bună, faptul că uneori trebuie să dansezi ani și ani ca să o găsești pe cea lângă care poți avea acea conexiune perfectă trebuie menționat încă de la început.

medium_4339134944

În ciuda faptului că această conexiune ține enorm de mult de compatibilitatea emoțională și psihologică a celor doi, majoritatea se pierd la cea fizică care într-adevăr este importantă, dar nu vitală.

Eu aș aduna 10 băieți și 10 fete în sală, le-aș lega la ochi și i-aș pune să danseze cu persoane necunoscute, prin rotație, fiecare melodie cu câte un partener. Condiția fiind, desigur, că nu au voie să scoată nici un sunet, altfel ce fel de dialog, cu temă de dans, ar mai fi?

Exercițiul acesta cu legatul la ochi este destul de popular și l-am văzut făcut de mulți instructori cu renume. Eliminând semnalele vizuale nu ai de ales și trebuie să asculți prin corp atât locația partenerului cât și ce urmează să facă. Îi ajută pe băieți să își dea seama cum să își folosească mai bine corpul pentru a conduce partenera și le ajută pe fete ca să înțeleagă limbajul partenerului și semnalele, pe care acesta le dă, mult mai clar.

Cum se simte ca băiat

Ca lider, la început te pierzi, ești obișnuit să vezi în permanență ce se află în jurul tău și să știi unde e partenera ta, dar, în același timp, realizezi când ar trebui să dai mai multă atenție fetei și cum să o conduci mai bine.

Cum se simte ca fată

Ca follower, nu te simți atât de pierdută precum se simte bărbatul deoarece ai mai fost până acum obișnuită să fii ghidată, dar tot este greu. Pentru că și acel mic semn pe care-l vedeai cu coada ochiului te ajuta enorm și în lipsa lui nu îl mai ai decât pe partenerul de lângă tine în care trebuie să îți pui toată baza.

În final, vă aștept marți la sală cu o eșarfă :)

photo credit: dlemieux cc

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.