30 Mai 2016

I&M – ședința 4

Săptămâna trecută am fost destul de entuziasmat cu coregrafia de rock and roll și cu Thriller-ul, dar nu am reușit să văd unele lucruri: tempoul scenografiei. Așa că am refăcut ultimele 10 secunde din rock and roll. Poate nu pare mult, poate nu pare ceva semnificativ, dar este. Nu poți să ridici publicul în picioare, să-l ții în picioare și să-i faci să aplaude ca după să devii monoton. Ușor dezamăgit că nu am văzut mai devreme lipsa continuitații, dar după 10 ani de dans de nuntă, încă învăț.

L&A – ședința 3 + 4

L&A au decis să ia pachetul de 10 ședințe până la urmă. Astfel, am decis să fac o pauză și să nu le termin coregrafia în ședința numărul 3 ci se ne concentrăm pe tehnică.

Am început prin a lua filmarea de la ultima ședință și să o analizăm împreună. Pas cu pas am rerereanalizat fiecare mișcare și diferențele au fost uriașe! Nu doar că s-a văzut diferență uriașă de la ședința 2 la 3, dar s-a văzut diferență uriașă de la mijlocul ședinței 3 la finalul ședinței 3.

Din păcate, nu am putut să fiu prezent la ședința a 4-a și au făcut-o cu mama. Cum Vichy este mult mai tehnică decât mine la detalii, a continuat să pună accentul pe asta. Marți următoarea ședință și terminăm ultimele 30 de secunde de coregrafie.

R&G – ședința 1

Îl cunosc pe R de când aveam vreo 15-16 ani. Am crescut amândoi în Pantelimon, dar ne-am cunoscut abia la 15 ani în timp ce ne jucam WoW. Fast forward 10 ani și a venit ziua în care el se căsătorește.

O să pun foarte mult accent pe faptul că el are ureche muzicală și o să mă bazez pe asta când o să fac coregrafia.

Ca melodie au ales Ed Sheeran – Thinking out loud

 

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.