A început sezonul 11 din cea mai fantastică emisiunea de dans: So You Think You Can Dance! Primul episod a avut loc aseară și chiar dacă în România, pe căile normale, nu putem să vedem direct, am văzut câteva scene de dans și pot să spun că sezonul pare a fi unul absolut fantastic!

Lucrul pe care-l putem observa de la an la an este că nivelul dansatorilor crește încontinuu și chiar exponențial! Dacă în primele 3-4 sezoane până nu ajungeai în finală rar vedeai ceva care să te lase cu gura căscată, acum din primele câteva episoade rămâi absolut fără cuvinte. Desigur, eu am rămas cu favoriții mei din sezoanele 4-5-6, dar o să detaliez în continuare.

Mai jos o să pun câteva coregrafii, din fiecare sezon, care mi-au rămas în minte și care m-au impresionat enorm de mult în momentul în care le-am văzut.

(mai mult…)

În Martie am fost prin Paris și lucrul care m-a surprins pe mine cel mai mult a fost că foarte foarte multă lume alergă, atât în parc cât și pe stradă. Am intrat doar într-un parc (al cărui nume l-am uitat), dar era de dimensiunea celui din Morarilor. Ei bine, atât de mulți alergau în acea zi încât pur și simplu au format un șir continuu de persoane. Nu existau grupuri pe ici-colo, ci un singur șir, aproape indian, care nu se mai termina. Ca să intri în parc, trebuia să ai grijă să îi ocolești că între oricare două persoane nu aveai distanță mai mare de 2-3 metri și unii dintre ei aveau și viteză!

Ei bine, după ce am aflat că m-am îngrășat 10 kilograme în ultimul an, subit, mi-a revenit cheful de alergat! Am fost ieri în IOR și am făcut și eu jumătate de tură + distanța de la sală până în parc și înapoi (care apropo este mai mică decât mă așteptam, doar un kilometru, conform Runkeeper).

După ce am vorbit ieri cu Anda, mi-am amintit un lucru: acum câțiva ani ne întâlneam mai multe persoane de la Lotus Dance în weekend în parc și alergam. Între timp, am avut alte activități care ne-au ocupat weekend-urile: aerodance, cursurile de dans pentru nuntă sau cele de grup fiind doar o parte dintre ele.

Zic așa: haideți, într-un weekend, să începem să ne reluăm activitatea cu alergatul de dimineața (adică pe la ora 11-12 dimineața, nu 7-8 dimineața)! Nu contează parcul, poate să fie IOR, Morarilor, Circului, Herăstrău sau oricare. Majoritatea oricum suntem din zona sectorului 2 și 3, deci nu ar trebui să existe probleme.

Nu facem efort supraomenesc, după cum vedeți, din link-ul meu, nu sunt deloc în formă, deci suntem pe picior egal.

Ia ziceți, ne vedem sâmbătă, pe 31 Mai să ne mișcăm puțin? Promit că o luăm ușor și că nu doar alergăm! Ne oprim undeva pe iarbă și facem și puțin stretching. Lăsați un comentariu fie pe grup-ul Lotus fie în articol dacă veniți și unde ați vrea să mergem.

De asemenea, dacă sunt persoane din afara Lotus Dance care vor să ni se alăture, vă așteptăm!

Tocmai am ieșit dintr-o perioadă extrem de aglomerată și agitată. Cum stăteam eu așa, la semafor, în drum spre sală, obosit într-un hal incredibil și fără pic de chef de dans, de predat sau de respirat, mă gândeam că trebuie să fiu vesel, trebuie să zâmbesc și să fiu în formă pentru cursul pe care trebuie să-l țin, „ca proaspăt scos din cutie”, după cum zicea o profă de-a mea.

Și intru în sală, obosit, abia mișcându-mi picioarele și dau drumul melodiei de încălzire. Văd lumea cum zâmbește, văd lumea cum abia așteaptă să facă noile mișcări la tango și noile întoarceri în salsa. Nu pot să nu zâmbesc, în timp ce îmi continui încălzirea, uitându-mă la ei.

Și, așa fără chef, încep să le arăt primele mișcări ale zilei și văd că înțeleg, că prind, că le place, că vor mai mult, că se chinuie și oricât de mare ar fi oboseala nu pot, sub nici o formă, să nu mă implic în explicația pe care o dau.

La a doua melodie deja nu mai știam că eram obosit, am uitat complet, datorită explicațiilor, conversațiilor și oamenilor din sală. Încep să mă agit, încep să le arăt de ce nu e bine și de ce e bine să faci un fallway în felul ăsta, dar ei tot nu înțeleg, transpir și mai rău, încep să mă consum, să mă agit, să le explic prin mai multe feluri. Într-un fel unuia, în alt fel altuia, pentru că suntem diferiți și fiecare are un alt mod de a percepe același lucru.

După vreo 30 de minute de transpirat, dat explicații și corectat o singură figură, pun muzica, și îi văd cum fac pașii pe care i-am explicat, cum se întorc, cum băiatul își ține partenera unde trebuie, cum calcă împreună pe pas și cum dansează! Sentimentul dat de acest moment este absolut genial, a meritat fiecare picătură de transpirație și fiecare explicație suplimentară pe care am dat-o.

Așa ajungem noi să luăm pauza de 2-3 minute de la mijlocul antrenamentului.

Dansul al doilea, salsa, păi dăi și dansează, explică pirueta 2, 5, 2-5, hai cu 3 hai cu 4, hai cu mișcările din șold și brațele. Transpir, iar, lumea nu înțelege cum e cu greutatea pe fiecare picior, dar revin asupra mișcării, o atac din alt unghi și iată, le iese, reușesc să facă fiecare piruetă, reușesc chiar să danseze în pereche și nu poți să nu fi extaziat când la începutul ședinței se împiedicau și la finalul ei parcă patinează pe ringul de dans în timp ce fac un cross-arm, un hammerlock și un body-cross! Și nu doar că fac figura, dar aplică ceea ce tocmai au învățat cu doar câteva minute înainte!

Pfoa, da, așa da! Așa se face un antrenament genial! Un antrenament pe care nu aș vrea să îl termin, un antrenament care mă face pe mine să plec spre casă făcând câțiva pași de salsa sau tango pe stradă. Un antrenament în care vii obosit și vlăguit de chef și pleci dansând!

Am zis cumva că eram obosit când am început antrenamentul? Nu cred :) Vă mulțumesc pentru doza de energie pe care mi-o administrați șapte zile din șapte!

De curiozitate, voi cum vă simțiți după o ședință de dans bună?

photo credit: Flavio~ cc

Bine, au început cursurile de dans pentru nunta acum mai mult timp, dar abia acum am ajuns în plin sezon! Anul trecut vorbeam cu mama despre cuplurile noastre. Că au început să nu se mai certe, că nu mai văd dansul de nuntă ca pe ceva obligatoriu și se bucură de moment, că au idei din ce în ce mai interesante și toate astea sunt vești absolut fantastice! Pentru că hai să fim serioși, în ciuda faptului că de multe ori la nuntă de fapt te agiți ca să le fie bine invitaților, trebuie să fii tu cea sau cel care se simte bine!

Asta era anul trecut, da?

Anul ăsta, avem cupluri la fel de formidabile, dar parcă și mai vesele și mai cu frunțile descrețite și care doresc să facă lucruri frumoase.

Vineri, de exemplu, am avut ore cu Iulia și Răzvan, un cuplu absolut formidabil! De ce formidabili? Pentru că vor să facă un moment absolut genial pentru nuntă! În primul rând, un moment în care să se simtă ei bine! În al doilea rând, un moment care să rămână în amintirile invitaților o luuuungă perioadă de timp! Și o să rămână! Just wait and see!

Fără spoilere, au venit în sala de dans cu o parte din prietenii lor (nu am numărat, dar 10?) și au început să pregătească dansul!

Și vreau să spun că iese bine! Mai ales pentru prima ședință, am început din prima destul de tare! Figuri complicate! Nu ne jucăm! Desigur, în ședința a doua sper să terminăm coregrafia și cea de-a treia ședință să ne rămână doar pentru repetiția generală.

Nu, nu vreau să fac spoiler asupra dansului, pentru că presupun că o să fie surpriză pentru nuntă, dar o să las un teaser aici :)

Sursă foto: FotoDumbrava.ro

Nu am mai scris de mult pe blog și ca să fac lucrurile și mai grave am fost nevoit să scriu despre lucruri deosebit de tehnice în ultima perioadă, astfel încât, simt că mi-a ieșit ușor din mână scrisul despre frumos și dans.

Voi începe cu un articol simplu, despre dans, pentru că dansul, în forma cea mai simplă, este doar o formă de artă care îmbină muzica și mișcarea, dar, în esență, este mult mai mult decât atât: este un fenomen care te atrage, îți distrage atenția de la job-ul tău, îți rămâne în minte într-o noapte singuratică și promite evadarea din rutina zilnică. Dansul este ca o călătorie, mai ales pentru cei care doresc să facă o schimbare în viața lor.

Vorbim la modul puțin mai serios, pentru un dans bun, partenerii trebuie să rezoneze, nu poți să dansezi cu cineva față de care să nu rezonezi. Rezonanța dintre parteneri este fundamentală! Pur și simplu actul de mișcare este un răspuns al unei alte mișcări, oglindită, susținută, opusă, rezistată.

Dacă stăm să analizăm, toate corpurile din univers interacționează unul cu celălalt: valurile oceanului, vocea oamenilor, furtunile violente și ecoul instrumentelor din lemn, toate au o cauză și un efect. Un lanț  de evenimente care duc din unul în altul la mișcare, la motricitate și până la urmă la dinamica și conexiunea dintre oameni.

Dansul, de la prima călcare pe ritm, prin colecția de mișcări și de corpuri care se deplasează pe ritm creeaza conexiuni între cei doi implicați în „dialog”, dar, indiferent că suntem doar observatori sau chiar și participanți, dansul ne atinge și reușește să creeze amintiri și emoții.

Trebuie să ținem cont că dansul nu este ceva exact! Dansul este sentiment, emoție și trăire, oricât am încerca nu îl putem exprima prin formule matematice și unghiuri exacte.

Nu uita, tu reprezinți un individ care face parte dintr-o pereche, fiecare contribuie cu 50% din cealaltă persoană.
Sursă foto: jonmartin ()

Când aveam eu vreo 11 ani, atât eu cât și mama ne antrenam la același club, dar în grupe diferite. Mama avea antrenament până la ora 20:00 și eu de la 20:00 în sus. Astfel încât, mama ajungea mai devreme acasă decât mine.

Ce făcea mama când ajungea acasă mai devreme? Punea muzică și dansa și repeta, repeta și repeta! Ceea ce e grozav și sugerez tuturor să facă asta! Pentru că antrenamentele pe care le faci doar în sala de dans nu sunt mereu suficiente, dacă dorești să ajungi să dansezi bine.

După ce terminam eu antrenamentul (pe la ora 22:00) mergeam spre casă cu tata (tata care venea după minim 8 ore de serviciu) și ajungând acasă, ieșind din lift, auzeam muzica dată tare! Desigur, era samba, stilul preferat al mamei. Ne dădeam noi, eu cu tata, coate și ne gândeam că că o să ne amuzăm puțin pe seama mamei, că dansează în ciuda faptului că antrenamentul s-a terminat, că e oră foarte târzie și că următoare zi trebuie să se ducă la job de la ora 8, dar… gluma a fost de partea noastră, pentru că…

Mama nu auzea soneria!

Dă-i și bate la ușă, dă-i și sună la sonerie, dă-i și sună pe mobil, pe fix, dar nimic! Mama pur și simplu nu ne auzea pentru că muzica de samba era dată foarte tare! Majoritatea ar zice că nu e problemă, să aștept să se termine melodia (doar cât poate dura…) și să sun atunci, dar nu! Nu era o melodie! Era un colaj de melodii! Pentru că mie așa îmi place să fac, colaje de vreo 10-15 minute cu melodii lanț, ca să nu stau să mă duc mereu la casetofon să o schimb. Să mai vă spun că știam colajul? Să vă mai spun că știam că era abia a doua melodie din colaj? Adică vreo 3-4 minute din 15…

Și stăm și stăm, mai batem la ușă uneori, mai sunăm la sonerie, mai încercăm mobilul, fix-ul, dar încă nimic. Într-un final, ne aude mama, vine la ușă, deschide ușa nervoasă și țipă la noi:

DE CE FACEȚI ZGOMOTUL ĂSTA INFERNAL LA ORA ASTA??? VOI NU ȘTIȚI CĂ LUMEA DOARME???

#FamilieDeDansatori

Asta e una din pățaniile unei familii de dansatori… Desigur, ar trebui să vă spun că și eu am ținut-o pe mama într-o seară la ușă :)) Vreo oră, pentru că ea a fost în salsa, eu am uitat să scot cheile din ușă și am adormit… La fel, vreo 12-13 ani.