La cursuri vorbesc foarte mult despre libertate. În trecut, am mai și scris despre asta pe blog.

Ideea se păstrează, ca să poți să dansezi în public, trebuie mai întâi să poți să dansezi în fața oglinzii, înainte să dansezi în fața oglinzii, trebuie să te simți tu bine în propria piele cu propriile mișcări. Pentru asta, desigur, sugerez săd ansezi când ești singur acasă, doar să dai drumul la muzică și să te miști cum simți tu mai bine, pentru că, de fapt, dansul nu ar trebui să fie reprezentat de o serie de reguli, te direcții, de formule matematice. Dansul, în forma lui cea mai simplă, ar trebui să fie ceva plăcut pe care-l faci singur sau cu un partener și multe trăiri (indiferent că vorbim de bucurie, dragoste, tristețe sau orice alt ceva)

Serios, dansul de nebun, singur, acasă a fost cel mai bun exercițiu pe care l-am descoperit când aveam probleme cu publicul și m-a ajutat să-mi depășesc timiditatea. Ăsta e și motivul pentru care îl sugerez tuturor celor care au probleme choreofobice.

Pașii pe care i-am făcut

1. Am ajuns acasă supărat după un antrenament prost;
2. M-am asigurat că sunt absolut singur acasă;
3. Am căutat o melodie care să mă facă să intru în starea potrivită;
4. Am dat drumul la muzică tare;
5. Am început să dansez cum am simțit eu!

De ce pun accent că să fii singur acasă? Pentru ca să nu pățiți ca în clipul de mai jos: