Spectacol copii – Crăciunul Lotus Dance
DSC_0182

Sâmbătă, 14 Decembrie, ați fost alături de noi la petrecerea de Crăciun a copilașilor de la Lotus Dance. Ați văzut buburuzele, albinuțele, gărgărițele și prințesele defilând pe scena de la Palatul Copiilor.

A fost o plăcere nemaipomenită pentru mine, Adrian Coman, să văd munca mamei mele în anul ce tocmai a trecut și, mai ales, să văd cât de departe a reușit să ajungă cu prichindeii care au venit din septembrie. Un foarte mare felicitări din partea mea! Sunt sigur că apreciați cu toții munca doamnei. instructor Vichy!

Pregătirile de la cursurile de dans pentru copii

spectacol copii

Ca înainte de orice spectacol foarte multă agitație în spatele cortinelor, dar doamna Vichy a făcut tot posibilul să păstreze ordine și disciplină: a repetat intrarea fiecărui grup de cel puțin 10 ori în ultima lună, s-a asigurat că fiecare își știe locul pe scenă și ordinea de intrare, a avut grijă să afișeze programul peste tot în culise ca să fie vizibil atât de copii cât și de părinți în cazul în care uită cineva când trebuie să intre.

Munca a dat roade și pregătirea s-a văzut! A fost unul dintre cele mai fluide spectacole pe care le-am ținut noi: fără momente de pauză, sincronizare de minune atât între grupe cât și cu muzica și, cel mai important, copiii și părinții s-au simțit minunat!

Publicul

spectacol copii

Se apropie ora 14, lumea începe să vină, locurile se ocupă și mai avem o oră până la deschidere!

Fiecare se pregătește, cei care au venit din timp și sunt gata profită de câteva momente libere ca să mai imortalizeze câteva amintiri alături de doamna Vichy, de decorul de la Palat sau alături de părinții care îi susțin negreșit!

La 14:30 din ce în ce mai multă lume se adună, văd părinții emoționați, copiii costumați și publicul din ce în ce mai numeros!

14:50, momentul e aproape, părinții, bunicii și frații stătau cu sufletul la gură să îi vadă pe cei dragi pe scena Palatului Copiilor. Surprins am fost de faptul că publicul nostru nu s-a limitat doar la rudele celor mici, au fost prezenți și prietenii noștri de la grupele de adulți! Lucru care m-a bucurat enorm de mult și vă mulțumim  pentru susținerea pe care o arătați pentru evenimentele noastre!

Ora 15, publicul deja se așază, camerele foto și video pregătite și copiii în spate sunt gata de marele eveniment! Scena se eliberează, cortina se ridică, gărgărițele își ocupă locul și muzica pornește!

Spectacol copii – Show time

Grup după grup, copilașii intră pe ringul de dans! Un vals, un tango, un dans modern și un moment de neuitat pentru cei mici: a venit Moșul, cel adevărat!!!

Pe lângă momentele de dans ale copiilor, spectactorii au avut parte de 2 momente de surpriză din partea doamnei Vichy: show-ul de standard și latino alături de mine și, probabil cea mai frumoasă surpriză, momentul de dans alături de Cristian!

spectacol copii

Cuvinte de final

Părerea mea, a fost unul din cele mai bine organizate spectacole pe care le-am avut până acum la Lotus Dance! Mulțumim părinților, bunicilor, celor mici și, mai ales, doamnei Vichy!!

Vă așteptăm în 2014 să fiți alături de noi, să dansați, să vă bucurați și să vă susțineți prichindeii la fel de mult ca și până acum! Dacă la final de an avut un spectacol atât de fantastic, nu pot spune decât că 2014 o să ne aștepte cu multe lucruri cel puțin la fel de minunate!!

Sărbători fericite și ne vedem pe 6 Ianuarie la cursurile de dans pentru copii!

spectacol copii

  1. vichy spune:

    Fericirea noastra e fericirea copiilor nostrii .
    Copii mei sunt copii dumneavoastra .
    Imi doresc ca acesti copii sa creasca la fel de frumos ca noi ,ca mine si fiul meu: armoniosi , talentati in arta dansului , sa-i dezvolt muzical ,sa aduc un plus in educatia copiilor catre arta frumosului , tehnica dansului ,asa cum am crescut eu si copilul meu. Sunt o mamica implinita si doresc sa implinesc si viata celor din jurul meu cu forta mea interioara care se pare ca isi doreste sa mearga mult mai departe alaturi de dumneavoastra. Voi parintii care stiti sa va implicati in viata copilului vostru , iar eu vin cu puterea si intelepciunea mea ,sa cladim impreuna o copilarie frumoasa dar si o viata armonioasa de familie alaturi de familia mea Lotus Dance .Va doresc un an plin de realizari , impliniri sufletesti ,si multa sanatate ca-i mai buna decat toate .

    Cu mult respect pentru voi toti prietenii nostrii va uram „LA MULTI ANI CU FERICIRE SI BUCURII IN TOT ANUL 2014” !

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.